Marco Dulca s-a despărțit în această săptămână de FCSB, iar mijlocașul a revenit acasă, acolo unde se pregătește exemplar, alături de un preparator fizic.
Marco Dulca a trecut repede peste despărțirea de FCSB, iar fiul lui Cristi Dulca s-a întors acasă, în așteptarea echipei pentru care va juca în partea a doua a sezonului.
Deși n-are momentan echipă, Marco Dulca n-a intrat în vacanță și se află practic în „cantonament” la Cluj-Napoca.
Fotbalistul face două antrenamente pe zi pe un teren cu iarbă, pentru a fi pus la punct atunci când va semna cu noua echipă.
Ionuț Badea este unul dintre antrenorii care îl apreciază pe Marco Dulca și îl compară pe acesta cu nume importante din fotbalul european.
„Dulca e un jucător pe care îl văd mai complet decât ce are FCSB în momentul ăsta. E o combinație, păstrând proporțiile, între Calhanoglu, Bernardo Silva și Jorginho. Plus că are și răutate. Cred că ar fi meritat mai multe minute ca să poată fi evaluat cum trebuie, e interesant să vedem unde va merge. Sunt convins că va avea o ascensiune. Într-un loc unde i s-ar da încredere mai mare să arate ce poate, cred că ar putea face mai mult.
E fotbalist pentru poziția pe care o joacă. Daca îl iei să fie Messi în teren, îl dai după trei minute afară. Dar, dacă îl iei să recupereze mingi, să creeze superioritate, să echilibreze jocul, te poți gândi la el ca la un Busquets. Mie mi se pare că are structură de lider, nu de cel care urmează. Cu siguranță nu și-a spus ultimul cuvânt”, a spus antrenorul Ionuț Badea.
Dorit de un club din străinătate, Marco Dulca ar urma să-și clarifice situația în următoarele zile. În Superliga, fostul jucător de la FCSB mai poate juca doar pentru Chindia Târgoviște.
„E adevărat că am vorbit cu el, dar urmează să stabilim totul săptămâna viitoare. Am vorbit și cu tatăl lui, dar a rămas ca săptămâna viitoare să ne reauzim”, a spus președintele Marcel Ghergu, pentru ProSport.
În vârstă de 23 de ani, mijlocașul central a ajuns la vicecampioana României în vara anului trecut, după ce Chindia Târgoviște a primit suma de 250.000 de euro în schimbul său.
Până să ajungă la FCSB, fotbalistul prezent cu naționala României la Jocurile Olimpice a evoluat în trei partide pentru Chindia: cu Botoșani (2-3), Hermannstadt (1-1) și în duelul cu Farul (0-0).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER